Demnitarii, în funcție sau care au fost implicați în cazurile respective, vor fi obligați să participe în mod obligatoriu la întâlnirile solicitate de avocații României în litigii internaționale, au decis senatorii, care au modificat astfel, prin vot în plen, ordonanța de urgență a Guvernului prin care Finanțele preiau reprezentarea României în dosarul Pfizer. Cu acest prilej, senatorii au decis să majoreze de la 10 la 15 numărul funcționarilor publici din Ministerului Finanțelor care primesc salarii majorate cu 50% pentru că asistă avocații în astfel de cazuri.
Mai multe sindicate ale personalului auxiliar din instanțe și parchete anunță proteste față de "iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor". Astfel, începând de miercuri sindicaliștii își suspendă activitatea timp de două ore, iar din 27 ianuarie va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioada care urmează a fi stabilită.